TURBO SEPARATOR
Separă ambalajul de conţinut

Echipamentul se foloseşte în special pentru produsele alimentare expirate ce trebuie retrase din supermagazine. Se pot procesa toate genurile de produse ambalate, mai puţin cele ambalate in sticle sau borcane, pentru care este necesar un alt tip de echipament. Acelaşi tip de aparat, construit exclusiv din oţel inoxidabil, se poate folosi şi de către producătorii de alimente atunci când a fost folosit un ambalaj greşit, sau când, din motive comerciale, se doreşte un alt ambalaj. Această utilizare este posibilă pentru toate acele produse alimentare care îşi pot păstra caracteristicile în urma unei astfel de procesări (zahăr, cafea, ceai, unt, lapte etc.) dar nu se poate folosi pentru produse fragile (paste, pişcoturi etc.).

De regulă ambalajul este trimis pentru reciclare iar conţinutul se foloseşte de cele mai multe ori pentru producerea de biogaz ori compost. În unele ţări, o parte dintre aceste materiale se folosesc drept furaje pentru animale.
O altă utilizare a turbo separatorului este valorificarea deşeurilor de rigips. În felul acesta se elimină un deşeu fără utilizare şi se recuperează componentele lui pentru refolosire.
Pe site-ul producătorului, www.atritor.com sunt disponibile filme şi date tehnice detaliate.

Prima pagina